16 apr. 2013

Program de recuperat poze și documente șterse din calculator

Pentru recuperarea datelor pierdute sau șterse din calculator, se poate apela la diverse programe concepute special pentru așa ceva. Unul dintre acestea este Pandora recovery, un program gratuit, simplu de folosit de către orice utilizator. În cadrul procesului de instalare, dacă nu doriți instalarea unui toolbar, a unui joc, va trebui să refuzați ofertele respective, debifându-le. Urmează oferta de instalare a jocului, apoi în următoarea fereastră, încă un toolbar, plus modificările aferente în browser, urmând să debifați respectivele oferte.

Am să vă prezint pe scurt procesul de recuperare, acesta fiind destul de intuitiv, simplu de parcurs, cu ajutorul unui asistent de recuperare a fișierelor. La prima rulare a programului, vom fi întâmpinați de asistentul de recuperare, care ne va simplifica procesul de recuperare. Prima opțiune este căutarea în Recycle Bin, în cazul în care fișierele au fost șterse accidental. În cazul în care nu se găsesc acolo, bifăm opțiunea respectivă, și dăm Next.


Mai departe, va trebui selectată partiția unde au fost fișierele șterse, pierdute. Urmează să trecem mai departe, deci Next.


În fereastra următoare ni se oferă trei posibilități de recuperare, scanarea simplă a partiției și căutarea fișierelor, căutarea fișierelor cunoscând denumirea, dimensiunea, data creări lor sau data ultimei accesări. Dacă partiția respectivă nu a fost ștearsă, formatată, se poate încerca una din primele două opțiuni, scanarea fiind mai rapidă. În celelalte cazuri se recomandă scanarea în adâncime a partiției, procesul fiind de durată, ținând cont și de dimensiunea respectivei partiții.

 

În funcție de opțiunea aleasă, după un anumit timp, veți avea rezultatul scanării, urmând să recuperați conținutul găsit prin click dreapta pe fiecare fișier sau folder, selectând Recover to, din meniul contextual.

Urmează să stabiliți locația de recuperare, procesul fiind destul de rapid, în funcție de mărimea conținutului recuperat. Pandora Recovery este compatibil cu toate versiunile sistemului de operare Windows, indiferent de arhitectura sa.

Notă: Dacă recuperarea datelor de pe partițiile șterse nu a fost posibilă urmând procedura recomandată în acest articol sau, dacă nu vreți să riscați pierderea pentru totdeauna a acestora  vă recomand să apelați la serviciile oferite de Bit Data Recovery, îi găsiți pe www.recuperaridate.ro."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu